Ghid de resuscitare a autenticitatii

Venim pe lume cu o amprentă pentru o viaţă intactă, viaţă pe care, în urma interacţiunii cu mediul din jur şi cu tiparele şi normele sociale, o fragmentăm într-atât de mult, încât ajungem să nu ne mai identificăm cu persoana pe care o vedem în oglindă.

Devenim, dintr-o personalitate completă şi complexă, o persoană.

Te întrebi probabil, ce este rău în asta…

Termenul “persoană” îşi are originea în latinescul “persona” care înseamnă … Mască!

Altfel spus, persoana este nici mai mult nici mai puţin decât o mască a eului, expresia sa socială, mai exact – modul cum ne percep ceilalţi.

Cum ne formăm, însă această persoană, de a cărei perfecţiune depinde succesul sau eşecul adaptării noastre sociale?

Societatea noastră promovează iluzia că toate recompensele sunt îndreptate către oamenii care sunt perfecţi şi în încercarea de a atinge la rândul nostru acest deziderat, constatăm că a încerca să fii perfect este un lucru extrem de costisitor.

Primul lucru pe care îl facem în momentul în care ajungem să stăm faţă în faţă cu partea întunecată din noi, este să fugim. Dacă nu reuşim să facem acest lucru, intrăm în tratative cu ea, încercând să o convingem să ne lase în pace, astfel –  în momentul în care încercăm să blocăm anumite părţi din noi, suntem forţaţi să cheltuim o cantitate uriaşă de energie fizică şi psihică.

Rezultatul?

Ajungi să te simţi obosit!

Pentru că, oricât de bine ţi-ai juca rolul, încercarea de a fii altcineva decât cel care eşti, devine epuizantă.

Ajungi astfel, să fii mereu urmărit de umbra de care încerci cu atât de multă disperare să scapi, după principiul mingii pe care, cu cât încerci să o afunzi mai adânc în apă, cu atât mai multă forţă iese la suprafaţă.

Poţi la un moment dat să te minţi spunându-ţi că ceea ce arăţi e ceea ce eşti, dar modul în care te raportezi la exterior şi la oamenii din jurul tău, te dă de gol! Pentru că ajungi să proiectezi asupra celorlalţi partea urâtă din tine, acel om care, îţi place să crezi că, Nu eşti.

Şi te trezeşti într-un moment că te întrebi “unde s-o fi tipărind viaţa asta a mea, că e plină de greşeli inadmisibile.”*

Nu te regăseşti în ea, pentru că nu este a ta.

Ai ales să îngropi de viu sinele tău autentic, iar acesta încă se zbate să supravieţuiască sub multitudinea de măşti cu care încerci să îl sufoci.

Când ai început să mori?

Putem privi la sinele nostru autentic in analogie cu un castel** …
Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect.

Cand ati fost copii, ati explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Fara frica, ati scotocit in fiecare camera cautand pietrele pretioase si misterul ei. Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut orice incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi, intr-o zi, cineva a venit la castel si v-a spus ca una din camere era imperfecta, ca, fara indoiala, ea nu apartinea castelului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati…

O data cu trecerea timpului, au venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le placeau si care nu le placeau. Incetul cu incetul, ati inchis usa dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise, li s-a furat lumina, au fost lasate in intuneric. A inceput un ciclu…

De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi.

Ati inchis usi, deoarece va era teama, sau deoarece credeati ca acele camere erau prea indraznete. Ati inchis usi la camerele care erau prea conservatoare. Ati inchis usi, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a voastra. Ati inchis usi, deoarece conducatorii vostri religiosi v-au spus sa stati departe de anumite incaperi. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului vostru ideal.

S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit si viitorul parea extraordinar de luminos. Nu va mai gandeati la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum , doreati sa dispara camerele de care odata erati mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de acele incaperi, dar ele faceau parte din structura castelului. Dupa ce ati inchis usa la oricare incapere care nu va placea, o data cu trecerea timpului ati uitat complet ca ea exista. La inceput nu v-ati dat seama ce faceti. Devenise un obicei. Pe masura ce fiecare exprima pareri diferite despre cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mult mai usor sa-i ascultati pe ei, decat sa aveti incredere in vocea voastra interioara- cea care iubea intregul castel. Faptul ca ati inchis acele camere v-a facut sa va simtiti cu adevarat in siguranta. In curand v-ati trezit ca locuiti doar in cateva incaperi mici. Ati invatat cum sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Multi dintre noi am incuiat atat de multe camere, inact am uitat ca am fost odata un castel. Am inceput sa credem ca nu suntem decat o casuta mica cu doua camere, care –si acestea- au nevoie de reparatii…

Acum, imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti- binele si raul- si ca fiecare aspect care exista pe planeta, exista inauntru vostru.

Una dintre camere este dragoste, alta curaj, una este eleganta si alta gratie. Numarul camerelor este fara sfarsit. Creativitate, feminitate/masculinitate, cinste, integritate, sanatate, agresivitate, putere, timiditate, ura, lacomie, lene, aroganta, boala si rautate sunt incaperi din castelul vostru. Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva, in castelul vostru.

Din fericire, nu suntem niciodata multumiti cu a fi mai putin decat ceea ce suntem capabili sa fim. Nemultumirea noastra in ceea ce ne priveste este un motiv pentru a cauta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem gasi cheia catre unicitatea noastra, numai atunci cand deschidem toate incaperile din castel.

Castelul este o metafora care ne ajuta sa intelegem amploarea a cine suntem. Fiecare dintre noi poseda acest loc inauntru nostru. Accesul acolo este usor, daca suntem pregătiţi şi dispuşi sa vedem totalitatea lui cine suntem. Cea mai mare parte dintre noi suntem inspaimantati de ceea ce vom gasi in spatele usilor acestor incaperi. Asa ca, in loc sa pornim in aventura de a ne gasi sinele nostru ascuns- plini de energie si uimire- continuam sa pretindem ca incaperile nu exista.

Daca doreşti cu adevarat sa schimbi directia vietii tale, trebuie sa intri in castel si sa deschizi încet absolut orice usa, trebuie sa explorezi universul interior si sa iei inapoi tot ceea ce nu ti-ai asumat. Nu îţi poţi aprecia maretia si nu te vei putea bucura de totalitatea si unicitatea vietii tale, decat in prezenta sinelui tău intreg.

Cheia fiecărei uşi închise este la tine!

Foloseşte-o, dacă îţi doreşti să trăieşti viaţa pe care o meriţi cu adevărat!

*Marin Sorescu – „Pe sub uşă”

** John Weleood – „Dragoste şi trezire”

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Opt In Image

Ti-a placut articolul?

Alatura-te comunitatii de tineri ca tine pentru a-ti primi sursa de inspiratie! Bonus, vei avea acces instant la materialul pe care il ofer abonatilor mei :)

2 thoughts on “Ghid de resuscitare a autenticitatii

  1. Imi place mult felul in care ai surprins si ai descris persoana; m-am regasit in ce ai scris si mi-a facut placere sa-ti citesc articolul. Imi place mult ideea ta de blog si ce vrei sa faci aici. Felicitari!!!

  2. Iti multumesc frumos,Simona!! Ma bucura mult sa aud asta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>