Când dorinţele prind viaţă…

 

Ce poţi învăţa din experienţa mea?

Când m-am hotărât să deschid blog-ul, nu mi-am imaginat că viaţa mea se va schimba la 180 de grade. Motivul pentru care am hotărât să scriu aceste articole  mă face acum să zâmbesc puţin…şi zâmbesc cum le zâmbim copiilor gândindu-ne că sunt “încă prea mici să înţeleagă”.

Am prins şi eu o perioadă febra blogging-ului. Am citit tot felul de materiale şi cărţi despre cum să creşti traficul, cum să creşti numărul de abonaţi, etc etc. doar că modalităţile propuse nu mă reprezentau. Mă blocasem pentru că simţeam că ceea ce fac nu e în congruenţă cu ceea ce îmi doresc, iar ideile veneau tot mai greu…

Nu agream ideea de a mă “prostitua intelectual”,  ideea de a aborda nişte subiecte clişeu doar pentru a aduce oamenii pe site.

Până una alta, nici cititorul pe care mi-l doream nu digera astfel de abordări.

Simţeam că greşeam undeva…dar nu ştiam unde, însă răspunsul se afla atât de aproape de mine…

Răspunsul eram eu. Dorinţa mea, idealul meu, viziunea pe care o aveam cu privire la viaţa şi dezvoltarea mea.

Am realizat că am îmbrăţişat şi am luptat  până atunci pentru o idee care nu îmi aparţinea. Nu îmi doream să fac bani din blog şi nici să am 1000 de abonaţi.

Îmi doream să scriu, să inspir, să motivez, să ajut.

Şi, orbită de o dorinţă care nu era a mea, nu puteam vedea realitatea din faţa ochilor mei.

Nu eşuasem. Dorinţa mea profundă s-a împlinit!

În ultima jumătate de an am avut ocazia să cunosc mulţi tineri frumoşi, cu dorinţa profundă de a da tot ce e mai bun din ei…

Le-am vorbit, i-am train`uit, i-am consiliat, i-am ajutat să se apropie mai mult de ceea ce îşi doresc.

Iar asta este exact ceea ce îmi doream!

Recompensele nu s-au lăsat aşteptate. Întâi pentru suflet- transpuse în toţi oamenii minunaţi pe care mi i-a adus direct sau indirect scrisul, oportunităţile pe care le-a creat…apoi, recompensele materiale şi “primii mei clienţi”.

Blogul acesta a fost şi continuă să fie pentru mine o lecţie de viaţă.

M-a învăţat răbdarea, dorinţa de a lucra  pentru rezultatele aşteptate, m-a învăţat că succesul se află întotdeauna la un pas de eşec şi de cele mai multe ori ne păcăleşte pe noi, cei care nu suntem în permanenţă conectaţi la dorinţa noastră profundă…m-a învăţat să nu renunţ când lucrurile nu sunt aşa cum mi doresc pentru că  succesul adoră umorul negru: te trânteşte de pământ înainte de a te ridica la cer. Şi asta doar aşa, să fie sigur că ştii să şi cazi! M-a învăţat să ştiu ce îmi doresc şi să mă asigur în fiecare zi că lupt pentru dorinţa MEA.

Şi mai mult decât atât, m-a învăţat că magia are loc dincolo de ecranul calculatorului…în viaţa reală!

***

Cred că şi tu ai o dorinţă.

Poate  e legată de cariera ta, poate de relaţia de cuplu sau poate şcoala îţi dă bătăi de cap.

Îţi doreşti să ajungi medic, pianist, antreprenor sau designer…sau poate visezi doar la un Făt Frumos pe cal alb.

Eşti convins că ceea ce urmăreşti este dorinţa TA?

Nu e dorinţa părinţilor? Nu e dictată de societate? Nu e decupată prost dintr-o revistă de la chioşc?

TU eşti cel care, ascultându-te cu deschidere şi sinceritate, ai avut un moment de “aha” în care ai spus “ASTA e ceea ce imi doresc!” ?

Nu te lăsa furat de mirajul societăţii! Nu cred că îţi doreşti să fii doar un soldat într-o armată.

Ştii că poţi avea ceea ce îţi doreşti daca  îţi faci curaj să strigi în gura mare sau…înăuntrul tău “Asta vreau! Pentru asta vreau să lupt!”

Nu există niciun secret al succesului! Succesul vine din dorinţa arzătoare şi profundă de a fi cineva!

Tu cine vrei să fii?

Pentru ce eşti dispus să lupţi până la capăt?

Pentru ce ai fi dispus să te laşi trântit de pământ înainte să înveţi să zbori?

 

Te îndemn să afli răspunsul pentru tine…

Îţi garantez că momentul în care îl vei descoperi, va fi revelator şi nu ai să îl uiţi prea curând (ba chiar niciodată)!

 

Iar dacă ţi-a plăcut ideea, împărtăşeşte-o! Nu ştii niciodată cine are nevoie de ea :)

 

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Opt In Image

Ti-a placut articolul?

Alatura-te comunitatii de tineri ca tine pentru a-ti primi sursa de inspiratie! Bonus, vei avea acces instant la materialul pe care il ofer abonatilor mei :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>