Arta exploatării de sine

Îmi plac discuţiile cu ai mei. Am observat, însă că cel mai adesea încheiem concluzionând că noi, ca generaţie, suntem privilegiaţi să beneficiem de informaţii, oportunităţi şi opţiuni infinite.

Am fost şi sunt în asentimentul lor. Văd în jurul meu deschidere, ambiţie, dorinţă de dezvoltare şi le privesc cu admiraţie, dar mult timp am ignorat un aspect important: să privesc în perspectivă!

Trăim într-o societate globală care promovează eficienţa, ambiţia, flexibilitatea, energia, comunicarea, deschiderea…Excelent!

Încă de dinainte să ne naştem, părinţii şi societatea ne pregătesc pentru lumea (mult prea) competitivă în care urmează să trăim. Ne cumpără CD-uri şi DVD-uri Baby Einstein, sisteme sofisticate ca Baby Plus, ne vorbesc în engleză, chineză şi germană că, de! sunt limbile globalizării. Facem arte marţiale pentru a învăţa disciplina şi învăţăm să cântăm la un instrument deoarece studiile spun că dezvoltă înteligenţa.

Învăţăm despre noi, despre lume, ne cunoaştem, cunoaştem cerinţele pieţii muncii şi începem să ne pregătim pentru a fi cel mai bun “produs” de pe piaţă. Citim, învăţăm, studiem la universităţi bine cotate (pe piaţa muncii?), facem voluntariat (din simplul motiv că dă bine la CV), facem stagii de practică şi aplicăm pentru internship-uri în speranţa că vom învăţa şi altceva pe lângă adusul cafelei, printarea şi scanarea documentelor şi “munca în echipă”. Biroul devine a doua  noua casă şi discuţiile cu “prietenii” au ca motiv central numărul (cu cât mai mic, cu atât de bine) de ore de somn dormite în ultima săptămână.

Organizaţiile studenţeşti sunt nişte corporaţii în miniatură, care te pregătesc devreme pentru viaţa de corporatist. Ieşi “corporate material”, aspirând ca prin efort şi muncă asiduă, ambiţie şi perseverenţă, să ajungi şi tu în categoria “white collar”.

Învăţăm repede că fiecare dintre noi este un brand şi că “trebuie să învăţăm să ne vindem”. Imaginea noastră e cartea de vizită, aşa că ajungem să bătătorim drumul până la sala de fitness, iar hainele de firmă reprezintă o investiţie în imaginea noastră. Nu le mai considerăm pasive, ci…active!

Ne facem cont pe linkd pentru că “dă bine”, ne îngrijim de imaginea pe care o afişăm online, conştienţi de faptul că “imaginea e totul” şi că “ai o singură ocazie să faci o primă bună impresie”.

Facebook-ul fie îl ştergem, fie îl aranjăm gândindu-ne “dacă aş fi angajator ce aş vrea să găsesc aici?”  Cităm din Cioran, Nietzsche, Spinoza şi Descartes, şi printre ei postăm discursul lui Steve Jobs. Ne pozăm cu oameni “mari” şi păstrăm în albume evidenţa conferinţelor şi training`urilor la care am participat (cu cât mai multe,cu atât mai bine) . Completăm cu grijă rubrica intereselor cu muzică clasică, filosofie, artă şi cultură.

Ajungem să nu mai trăim pentru viaţă, ci pentru CV.

Oamenii din viaţa noastră sunt aleşi pe sprânceană, cu bifă în dreptul “frumos”, “deştept (?)”, “cu relaţii”, “cunoscut”, “deschis la minte” etc.

Nu mai avem timp să ne căsătorim. Nici nu mai e la modă…”îţi strici frumuseţe de tinereţe”, “te limitezi”, “nu ai timp pentru carieră” – argumente frecvent aduse de susţinătorii trendului “30 e noul 20 al măritişului”.

Nici de prieteni nu ai timp. “Timpul înseamnă bani”, iar “prietenii te costă şi timp şi bani”.

Continuăm viaţa în acelaşi ritm de care devenim dependenţi- mereu în acţiune, mereu pe fugă, cât mai multe acţiuni în cât mai puţin timp. Devenim experţi în multi-task-ing. Ne trezim la 5 pentru a ne creşte eficienţa şi ne luăm 10-20 de minute de power napping la birou pentru a ne energiza. Ne place munca pe care o facem. E vocaţie, e pasiune şi ne oferă sentimentul libertăţii.  Am muri pentru ea!

Iar ultimele cuvinte înainte de a muri sunt…“O, de-aş fi muncit mai mult!”

Mai gândeşte-te!

 

Mult timp am crezut că ceea ce am descris mai sus  e viaţa ideală a omului “eficient” – pe care îl admir, dar Jakob Schrenk, în cartea a cărui titlu l-am împrumutat pentru acest articol, mi-a dat peste nas prezentând extrem de obiectiv societatea contemporană în care exploatarea de sine a devenit o artă, o virtute.

Nu mai e nevoie de şefi despotici pentru “a face roata să se învârtă”, pentru că “roata” a învăţat că dacă nu începe să se auto-exploateze, va fi rapid înlocuită. Controlul extern s-a internalizat.

Îmi doresc ca acest articol să îţi ofere insight-uri pentru viaţa ta! Nu vreau să îl iei “de-a gata”, ci vreau să îl gândeşti!

Nu condamn această nouă cultură, din contră – o consider efectul dezvoltării societăţii. Mi-aş dori, însă ca având această imagine de ansamblu să căutăm în noi echilibrul pentru o viaţă împlinită.

O fi greu în practică, dar având şi o altă perspectivă vom privi cu alţi ochi societatea în care trăim.

“Să nu uităm că biroul nu trebuie să devină automat un templu al realizării individuale. Ideea că omul poate crea doar la muncă lucruri care rămân şi că o carieră abruptă este sinonimă cu o viaţă mai bună nu se bazează pe o ordine naturală, ci e o invenţie omenească. Altfel spus: este  o ideologie, o concepţie rigidă despre lume, bazată pe anumite precepte care nu mai pot fi puse sub semnul întrebării de credincioşii Bisericii Carierei”. (Jakob Schrenk)

 

Ps: Pentru a întregi imaginea, vă recomand filmul Syrup. Surprinde foaarte fain ideile discutate mai sus.

 

Pe curând! :)

 

facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Opt In Image

Ti-a placut articolul?

Alatura-te comunitatii de tineri ca tine pentru a-ti primi sursa de inspiratie! Bonus, vei avea acces instant la materialul pe care il ofer abonatilor mei :)

2 thoughts on “Arta exploatării de sine

  1. https://www.youtube.com/watch?v=OoShQEhl1ek
    Zice si Alain de Botton ceva asemanator. Foarte interesant subiectul.

  2. multumesc ! foarte bun articolul !!
    pacat ca nu l-am citit la 20 de ani !!!

Leave a Reply to Nume Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>